Inca nu am invatat sa imi potolesc setea de a scrie in continuare pe blog. Parca fara el sunt un nimeni , pe cale sa se transforme intr-un nimic , cand un scriitor orb spune despre inima cuiva ca e de piatra ... asa ma simt si eu ... sunt in aceeasi situatie. Sunt eu , desi puteam fi o alta. Sunt Denisa , nu altcineva...
Si eu va povestesc ce am facut la mare:)
Simteam ca totul pluteste in voia sortii , priveam marea , neschimbata , parca mai plina de apa ca de obicei... parca atat de perfecta!
Nisipul acela fierbinte de care nu ma saturam niciodata era la fel , in momentul cand m-am apropiat de mare , mi-am dat hainele jos , fara sa-mi pese de absolut nimic din jurul meu , ramasesem in costumul de baie si ma simteam ca un peste uscat vazand apa!... Magnific sentimentul. Seara cand ma plimbam pe malul marii mii de fiori ma imblanzeau , ba cu sabii ba cu fluturasi... imi aduceam aminte de timpul pretios petrecut in trecut... timpul ce va veni.. ma gandeam la dragostea adevarata de care nu stiu cum sa am parte desi imi da un junghi pe la spate...vedeam totul si dintr-o data nimic , inchisesem ochii ,apoi cand i-am deschis , obrazul imi era sarat , plini de lacrimi , nu mai stiu de care... cred ca de fericire . Faceam parte din decorul adolescentin in care lacrimile sunt revarsate din obisnuinta. Tot ce aveam nevoie , era sa ma sprijin de un umar , de care sa ma simt protejata . Dar nu am avut parte de el... Eram singura ,inconjurata de nisip si la talpile mele era marea se juca cu mine... Simteam cum imi spune " Te iubesc , chiar daca nu sunt cea in masura sa ti-o spun". Atunci m-am simtit iubita si ma gandeam mereu la ce vom si eu si el... imi da fiori gandul acesta , ca trebuie sa fie cineva care sa ma iubeasca si da, este cineva pe care iubesc.
Marea imi da gandul de libertate si ma face sa ma simt libera si sa intru in pielea glaslui gandurilor mele...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu