"Privea in zare cum pe mari.... "

Suntem tineri... candizi , puri... iubim , sarutam forografii si plangem in oglinda. Noi incepem sa ne cunoastem aproapele , sa simtim sentimentul pierdut si sa dam uitarii iubiri vechi.
Simt cum cresc , din par imi ies crengi mici , simt chiar ca prind radacini , acum ma transform in copac... Privesc spre cer si un singur lucru ma face sa ma ridic , sa ma inalt... gandul ca maine va fi mai bine.
Devin una cau pamantul .Iubesc neincetat , incerc sa ma strig pe mine in mine.Nimeni nu ma poate auzi. Am un jint fata de cineva.O persoana care inca ma face sa cred ca viata e in mana mea... dar nu uita sa ma invaluie in mister.
" Dati-mi ragazul sa renasc..."
.. sa renasc din lumea labirintica a propriului eu , intr-un vis in care stapana-i poezia.E liniste , sau poate doar un freamat inecat.Ma gandesc la fericire ca la o tanara rima, prizoniera intr-o mahala in care se contopesc o nemarginire de apusuri , o cugetare din statica uitarii in care se nasc rand pe rand infinituri.
Mi-am agatat sufletul de un nor sihatru si am inceput sa sorb din paharul cu amintiri dulci si placute . Totul s-a oprit pentru o clipa : suflarea , gandul ce plutea pe fluxul constiintei si sangerarea cerului patat de sinuciderea soarelui.
Acum mi-e somn ! Sunt obosita . Vreau sa dorm , iar maine voi porni intr-o alta aventura . Vreau sa descopar lumea!

Amintirea de azi , e una pentru maine!

O zi oarecare , o zi de noiembrie ... in care totul se schimba total...inclusiv gandurile mele , usor ametite de atatea intrebari si sentimente care le-au rapus...
Tot ce imi ramane este sa imi simt pulsul si sa ma intreb , pot sa ii tin ritmul? Sa ma integrez in lumea lui... Unde totul merge pe o dreapta ... Ca si cum ar fi perfect... Ma intreb destul de des...
Niciodata nu am avut ocazia sa ma intreb de ce suntem atatia oameni pe pamant? Si de ce ne invartim? Probabil ca ne dorim perfectiunea. Dar eu va spun concis ca nimeni nu este perfect , am observat asta pe mine... pentru ca intodeauna o foaie alba , are un punct negru. Fie el cat de mic. Ciudat e faptul ca am avut parte de multe... de cand nu v-am mai scris.
Probabil primul sentiment de profunzime si altceva , mai important care nu poate fi dezvaluit in cuvinte...
Întotdeauna exista doua optiuni. Doua cai pe care sa mergi. Unul este usor. Si rasplata este doar ca este usor.
Am descoperit ca intodeauna avem optiuni si, uneori, este doar o alegere de atitudine.
Viata este schimbatoare. Cresterea economica este optionala. Alege cu întelepciune.
Ecoul glasului se aude in mintea mea... nu pot sa spun ce simt... ma abtin de fiecare data pentru a nu crea iluzii ...Frumosii ca Apollo... baietii , dragii de ei , fac viata fetelor frumoasa... dar sa nu uitam , ca orice fata sufera pentru un baiat si invers... adevarat? Toti suntem narcisiaci... avem incredere in propria persoana si ne sustinem parerea despre noi. Gata cu filozofiile , trecem la lucruri clare.
Ceea ce nu imi place este ca trec prin cea mai grea perioada a adolescentei mele ... incep sa iubesc , sa fiu iubita sa vars lacrimi pentru nimic si din nimic... si sa sustin ca e bine , chiar daca e gresit.
Invat sa tin la lucruri mici si sa cred in lucruri mari...
Tot ceea ce vreau sa fac ... este sa fiu inteleasa si sa cred ca totul este bine.... Chiar daca nu este !
Multumesc pentru ca ati citit. De fiecare data cand cititi , va multumesc... si astept comentariile voastre despre fiecare subiect dezbatut:)