"Privea in zare cum pe mari.... "

Suntem tineri... candizi , puri... iubim , sarutam forografii si plangem in oglinda. Noi incepem sa ne cunoastem aproapele , sa simtim sentimentul pierdut si sa dam uitarii iubiri vechi.
Simt cum cresc , din par imi ies crengi mici , simt chiar ca prind radacini , acum ma transform in copac... Privesc spre cer si un singur lucru ma face sa ma ridic , sa ma inalt... gandul ca maine va fi mai bine.
Devin una cau pamantul .Iubesc neincetat , incerc sa ma strig pe mine in mine.Nimeni nu ma poate auzi. Am un jint fata de cineva.O persoana care inca ma face sa cred ca viata e in mana mea... dar nu uita sa ma invaluie in mister.
" Dati-mi ragazul sa renasc..."
.. sa renasc din lumea labirintica a propriului eu , intr-un vis in care stapana-i poezia.E liniste , sau poate doar un freamat inecat.Ma gandesc la fericire ca la o tanara rima, prizoniera intr-o mahala in care se contopesc o nemarginire de apusuri , o cugetare din statica uitarii in care se nasc rand pe rand infinituri.
Mi-am agatat sufletul de un nor sihatru si am inceput sa sorb din paharul cu amintiri dulci si placute . Totul s-a oprit pentru o clipa : suflarea , gandul ce plutea pe fluxul constiintei si sangerarea cerului patat de sinuciderea soarelui.
Acum mi-e somn ! Sunt obosita . Vreau sa dorm , iar maine voi porni intr-o alta aventura . Vreau sa descopar lumea!