In timpul pregatirii pentru olimpida de L.R

  Copilaria in vis

  Se face ziua . Soarele isi face loc printre multimea de nori si cu zambetul inainte spune candid “ Iertare , acum e randul meu sa fac atmosfera de vis . Arata ca un smarald coplesitor de nuante cromatice.
  Impozant , peisajul de un verde crud apasator , isi face si el aparitia , Alaturi de banutii de papadii “ ecumenice” care acopera dealul de smarald.
  Ea , o fetita stravezie din fire , o fata cu vise prelungite si nuante de culoare pe chip … Se gandeste , o cheama Carmen . Da , acest nume inseamna poezie . Are chipul atras de stele . Cu acei ochi ca de smarald si care stralucesc mereu la o adiere a soarelui prin fata ei .
  Tot ea , o fata a universului poetic si universal , nu este interesata de lumea contemporana.
  Si privind pe geam cum aburii se scurg parca dintr-o cascada cu roua , realizeza ca nu e tocmai o fata ca celelalte. Are ceva special ,Acel har al creatiei , hrana omeneasca si imbogatire a inspiratiei. 
  Totusi , tatal ei prinvind-o de sub lentilele de la ochelari , isi aminteste cate ceva de cand era ea mica. 
  Oriunde mergea , orice facea sip e orice punea mana se lumina. Dintr-o furnica , putea face o mare de furnici . Doar clipind . Dar acum tatal ei isi inchisese portile spre amintiri , punandu-si geana pe geana si facand loc nenumaratelor vise.
  Carmen , fata de care va povestisem se simtea trasa de ceva , un obiectiv .
  Fuge spre gradina de flori .
  Vede iarba , cruda cu nuante de verde care mai de care mai diferite. Se aseaza . Priveste ceasul acela de la mana , cu cifre romane si realizeaza cat de repede se pot misca acele acestuia . Ca intr-o calatorie vesnica. Dar parka din fiecare cifra se arata un zambet.
  Dar totusi lumea este un univers marunt , guvernat de legi care il transforma o provocare pentru oricine. 
  Sa uitam de griji . Carmen se simte cu adevarat o printesa in lumea basmului . Privirile ei candide se indreapta succinct catre acel cer , care a fost pictat cu nuante de turcuaz . Se regasetse in el . Isi vede propriile idei , propria inspiratie.
  Dar gandeste “ De ce oare asa zisul luceafar apare doar noaptea ? De ce nu isi face aparitia pe acest cer care priveste fara cusur in mii de zari”. Dar isi aminteste de tabloul eminescian “ Privea in zare cum pe mari “ , se gandeste cu desavarsire :” parka aveam in apropierea casei un clac. Da , chiar asa e , Era lacul “ dorintei “ asa supranimit de ea.
  Fuge sprinten printre firele crude si moliste de iarba . Ajunge in fata unui univers uitat de lume .
  Era o mare de apa , de culoare verde , in care cerul se oglindea si isi pieptana buclele norilor . 
  “ Privea in zare cum pe mari 
  Rasare si straluce 
  Pe miscatoarele carari 
  Corabii negre duce” 
  Era intr-un pur si simplu dans al imaginatiei . Vroia doar sa caute cheiia portii catre descoperire . O mare descoperire , in care numai ea avea cces . Aceleasi cuvinte si le repeta “ Luceafarule , tu cel care imi luminezi calea mereu , de ce nu vrei sa o faci si de fata cu prietenul tau , Soarele , esti sfielnic? Nu traiesti intr-un univers pierdut! 
  Se plimba pe malul lacului . Cu ochii cat mai injectati de oboseala crunta . Dar parca se simtea intr-un joc . E ra atrasa de peisaj . Se credea o opera clasica . O creatie a universului divin si lumii universale.
  Dar ea , tot nu a uitat de micul luceafar .
  Inca si acum astrul ceresr , mai tanar ca niciodata isi revarsase aurul antic peste natura. 
  Undeva in apropierea ei zarise ceva . Era pe cer. O caleasca cu sapte unicorni si o zana care arata ca soarele dar mult mai luminoasa . Era o creatie magica a naturii . O esarfa dansatoare plina de sclipici .
  Carmen , nu isi putea lua ochii de pe acea zana magica . 
  Dar intr-o clipa , parca e rapita de stele si dusa departe . Se aude de dupa copaci un fosnet de rochie de matase . 
  Era chiar zana , Avea un chip de tei , miroasea in toata padurea . Nimeni nu-si putea lua ochii de pe ea. Era de-a dreptul incantatoare. 
- Buna zana cereasca! Spun eu 
- Buna , Copilarie , regina a tuturor!
- Am venit aici in lumea ta , zano ! Nu sunt un intrus , nu ?
- Desigur ca nu !
- Sti ce avem noi doua in comun?
- Amandoua suntem dorite de toti “ Copilaria si Frumusetea” 
- Ai dreptate . Sa nu uiti niciodata : “ cand un copil se roaga , toti ingerii canta si Maica Preasfanta il binecuvanteaza . Doar copii si florile stiu sa rada inocent si pur .
- Copii plang , dar florile?
- Cand un copil plange , plang stele si sori si fluturii plang peste flori.
- Copii –flori , flori – copii minuni din “ corolla de minuni a lumii” 
- Te-a mai invatat si altceva Lucian Blaga ? 
- M-a indemnat “ Copilo , pune-ti mainile pe genunchii mei “ si mi-a zis “ Copilaria e singurul bine , izvor a toate , prin tot anotimpul , prin toti anii , sub toate punctele cardinale”.
- Dar totusi , copilaria e trecatroare , nu?
- Pui de om , plin de intrebari , sa sti ca exista flori care nu se ofilesc . In sufletul omului se rasadesc si toata viata infloresc.
- Spune-mi te rog cum se numesc?
- Sinceritatea , modestia , incredrea si omenia , iertarea blanda , credinta si recunostinta.
- S- a trezit din vis ! Era intr-un univers paralel “ Vis – Realitate “ . S-a uitat pe geam “ Doamne , inteleg minunile tale” !
  Am ingenunchiat in fata hotarului si m-am rugat :
  “ O timp nu fi hain
  Mai lasa-ma sa fiu copil 
  Macar ….putin ! 
  Sa am o casa cu parinti si cu bunici 
  Copilarie , coltul meu de rai , 
  Te rog , Mai stai …”

   

- SFARSIT-
- 
Elev : Barth Denisa 
Clasa a VI-a A
Scoala : C.N “ Iancu de Hunedoara”